PARCUL GÜELL ARHITECTURĂ

În 1900, un industriaș catalan înstărit, Eusebi Güell, i-a cerut lui Gaudí să proiecteze Parcul Güell ca o dezvoltare rezidențială pentru familiile înstărite pe proprietatea sa, Muntanya Pelada (Muntele Gol). Inspirat de mișcarea englezească a orașelor grădină, a fost numit "Park Güell". Gaudí a păstrat arborii existenți, precum carobii și măslinii, și a folosit plante locale rezistente la secetă. De asemenea, a proiectat sisteme de colectare a apei bazate pe metodele de irigare din copilărie pentru a preveni eroziunea și a gestiona nevoile de apă, îmbinând mediul natural cu designul practic.

Park Güell este conceput ca un spațiu liniștit, cu clădiri care se integrează natural în peisaj și încurajează relaxarea. Locația oferă priveliști frumoase ale mării și ale Barcelonei. Structurile de la intrare, cu acoperișurile și pinacolele lor unice, se integrează bine în grădină și nu eclipsează împrejurimile. Colțurile liniștite, grădinile ascunse și punctele de vedere oferă solitudine, reflecție și aer proaspăt. Designul include aproximativ 60 de parcele triunghiulare cu alei sinuoase, viaducte și trepte pentru a se potrivi cu terenul accidentat. Materialele naturale, mozaicurile luminoase și curbele suple creează o atmosferă calmă și armonioasă, care conectează arhitectura cu natura.

Scara Dragonului este o scară impresionantă la intrarea în Parcul Güell, cu o sculptură mare de dragon la bază. Scările sunt decorate cu mozaicuri colorate și conduc spre partea principală a parcului. Treptele duc până la doi pereți, formând terase și grote pe fiecare parte. Scara are trei secțiuni, cu apă curgând dintr-o fântână. Pe primul palier, există forme asemănătoare spiridușilor, iar la jumătatea înălțimii este emblema Cataloniei. Mai sus, celebrul dragon (sau salamandră) este acoperit cu mozaicuri colorate. Dragonul, numit "El Drac", a devenit unul dintre cele mai emblematice simboluri ale parcului. În partea de sus, sub Sala Hypostyle, se află o bancă curbată în forma unui teatru grecesc.

Eusebi Güell dorea ca casele din complexul său rezidențial să aibă un stil specific, așa că Gaudi a proiectat un model de casă demonstrativă pentru a prezenta tipul de locuințe imaginat de el. Casa a fost comandată de Josep Pardo i Casanovas, antreprenorul Parcului Güell, și construită pe baza planurilor realizate în 1904 de colaboratorul apropiat al lui Gaudí, arhitectul Francesc Berenguer. În 1906, tatăl lui Antoni Gaudí a cumpărat casa, iar Gaudí a locuit acolo până la moartea sa, în 1926. Stilul lui Berenguer era mai discret decât abordarea organică și îndrăzneață a lui Gaudí. Cu toate acestea, la fel ca și Gaudi, el împărtășea un angajament profund față de integrarea arhitecturii în mediul natural.

În centrul Parcului Güell se află o piață mare numită Plaça de la Natura (Piața Naturii), denumită inițial Teatrul Grecesc deoarece era destinată spectacolelor în aer liber. O parte din piață este construită în stâncă, în timp ce cealaltă parte este susținută deasupra Sălii Hypostyle. Pe de o parte, este mărginită de o bancă ondulată acoperită cu mozaicuri de faianță proiectate de Josep M. Jujol. Pe cealaltă parte, se află un zid de sprijin cu capiteluri mari realizate pentru a semăna cu palmieri.

Una dintre cele mai faimoase caracteristici ale parcului este Serpentine Bench, un scaun colorat, curbat, realizat din plăci ceramice strălucitoare. Aceasta înconjoară marginea terasei principale de lângă Hypostyle Room, oferind vederi frumoase ale parcului și orașului. Mozaicurile vibrante ale băncii fac din aceasta un loc popular pentru vizitatori, unde se pot așeza și relaxa.

Casa Trias este una dintre reședințele care au fost construite inițial în Park Güell în timpul dezvoltării sale timpurii și este singura care se află încă în proprietate privată. Proiectată de Juli Batllevell i Arús la începutul secolului al XX-lea, casa are un design simplu, dar elegant, cu linii curate și o dispunere echilibrată. Aceasta include elemente arhitecturale catalane clasice, cum ar fi un acoperiș înclinat și detalii decorative, și utilizează materiale naturale precum piatra și lemnul, care se armonizează cu peisajul parcului. Casa adaugă proprietății un aspect mai rezidențial și mai funcțional, contrastând cu aspectul mai flamboaiant al Parcului Güell. Deși contele Eusebi intenționa să construiască 60 de case rezidențiale, doar două case au fost finalizate.